Taberele de Vara Inima de Copil

Taberele sunt destinate copiilor provenind din familii defavorizate, copiilor și tinerilor cu dizabilitati, dar și copiilor cu rezultate școlare deosebite din programul „Un sat, un copil!”

De 18 ani, în fiecare vară, începând cu 1 iulie, timp de 2 luni, Fundația Inimă de Copil desfășoară proiectul taberelor de vară, un prilej de a dărui acestor copii amintiri pentru o viață, participarea la diferite activități sociale care le stimulează independența, încrederea de sine, activități care să-i incurajeze să exploreze, ca să cunoască lucruri noi, să aibă curajul să învețe din greșeli dar, și activități de relaxare, cunoaștere și auto-cunoastere și exemplul concret că se poate trăi frumos!

Am început cu 7 și am ajuns la 100 de copii anual!

Taberele Inimă de Copil sunt organizate între 1 iulie și 15 august, în șase serii și sunt gratuite pentru copii. Ne dorim ca și anul viitor să se bucure de aceste oportunități 100 de copii.

Pentru a putea trimite un copil in tabara costurile sunt de aproximativ 400 de lei, iar bugetul anual al proiectului este de 42.000 de lei. 

Ajută-ne să strângem cât mai multe donații pentru ca 100 de grozavi să-și vadă visul cu ochii!

[ Show more ]
Galantomi:

0

Donatii:

0

Suma:

0 RON

Evenimente fundraising

Pagini fundraising