Fundatia Inima de Copil

Fundatia Inima de Copil

Taberele de Vara Inima de Copil

Status: Fundraising

Taberele sunt destinate copiilor care provin din familii defavorizate, copiilor și tinerilor cu dizabilitati, dar și copiilor cu rezultate școlare deosebite din programul „Un sat, un copil!”

[ Show more ]

25,072 RON

Raised:

1

Supporters:

183

Donations:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Impreună putem oferi copiilor și tinerilor cu potențial șansa la educație! Am vrea să nu pierdem nici un copil, nici din cel mai neînsemnat sat.   Cât de des am auzit în ultimii ani poveștile copiilor și tinerilor care renunță la educație pentru că familiile lor nu își permit naveta la școală, sau rechizitele și cărtile, o cazare sau o masă decentă?  Satele românești nu sunt cel mai prielnic loc pentru părinți pentru a avea locuri de muncă și suficiente resurse pentru copii. Nici pentru copii oportunitatea perfectă de dezvoltare.   Programul ”Un sat, un copil” este un program care caută activ copii și tineri cu o mare dorință de a învăța, din mediul rural, pe care Fundația Inimă de Copil îi însoțește până la terminarea facultății. Au 12 burse pe an, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte, merg în tabere, întâlnesc mentori și oameni care să îi ajute în dezvoltarea profesională. Și reușesc! Ambiția și dorința lor de a performa e tot atât de mare ca și greutățile pe care le au în față.   Programul a fost înființat pornind de la Valentina. Era în clasă a VI și nu se prezentase la olimpiada județeană de fizică pentru că biletul de autobuz până la oraș avea un impact mare în bugetul familiei. A fost ajutată să ajungă la liceu în oraș. Nu s-a mai oprit din a avea succes în tot ce însemna educația ei. A terminat în vara 2022 Facultatea Politehnica București. Lucrează acum deja și e la masterat. Cum ar fi stat oare lucrurile fără susținerea acordată timp de 8 ani?   Andra locuiește într-un sat în Vrancea. Învață la Focșani. A lucrat toată vara trecută cu ziua în sat și la coasă, ca în fiecare vară, alături de mama și sora ei, strângând bani suplimentari pentru cheltuielile lunare de școală. Era bucuroasă pentru fiecare zi cu soare pentru că putea lucra. Nu a avut vacanță. Sora ei a devenit și ea studentă.     Alex e la liceu și iubește informatica. E din județul Galați. Mihai abia a intrat la liceu într-a IXa. E dintr-un sat din Vaslui. Pentru nici unul dintre ei vacanța nu e vacanța liceniilor fără griji. Dar în vara aceasta au fost împreună într-o vacanță adevărată în tabăra organizată de Inimă de Copil. Nu doar că a fost vacanță, dar au legat o prietenie ce va dura probabil mulți ani. Se aud în fiecare săptămână la telefon, se încurajează și se susțin reciproc.   Anul școlar 2021-2022 a fost anul în care voluntari ING au ajutat ca mentori sau meditatori o parte dintre bursieri.    Un sat, Un copil, nu este doar programul de burse important pentru ei financiar, ci și mediul în care se dezvoltă, se descoperă, sunt încurajați, se susțin reciproc și pot fi susținuți de cei din jurul lor.   Nu-i așa că vrei să schimbi un destin? Acum 43 de copii, de tineri au nevoie lunar și anual de asta.