Taberele de Vara Inima de Copil

Taberele sunt destinate copiilor care provin din familii defavorizate, copiilor și tinerilor cu dizabilitati, dar și copiilor cu rezultate școlare deosebite din programul „Un sat, un copil!”

De 18 ani, în fiecare vară, începând cu 1 iulie, timp de 2 luni, Fundația Inimă de Copil desfășoară proiectul taberelor de vară, un prilej de a dărui acestor copii amintiri pentru o viață, participarea la diferite activități sociale care le stimulează independența, încrederea de sine, activități care să-i incurajeze să exploreze, ca să cunoască lucruri noi, să aibă curajul să învețe din greșeli dar, și activități de relaxare, cunoaștere și auto-cunoastere și exemplul concret că se poate trăi frumos!

Am început cu 7 și am ajuns la 100 de copii anual!

Taberele Inimă de Copil sunt organizate între 1 iulie și 15 august, în șase serii și sunt gratuite pentru copii. Ne dorim ca și anul viitor să se bucure de aceste oportunități 100 de copii.

Pentru a putea trimite un copil in tabara costurile sunt de aproximativ 400 de lei, iar bugetul anual al proiectului este de 42.000 de lei. 

Ajută-ne să strângem cât mai multe donații pentru ca 100 de grozavi să-și vadă visul cu ochii!

[ Show more ]
Supporters:

1

Donations:

141

Raised:

20,573 RON

Fundraising events

Benefiting:: Taberele de Vara Inima de Copil

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. 

550 RON

Raised:

2

Supporters:
7 Donations

Benefiting:: Taberele de Vara Inima de Copil

La initiativa unor elevi minunati si a unor profesori si mai minunati de la Colegiul National Vasile Alecsandri din Galati, lansam un nou tip de provocare pentru fundraising pe Galantom: Doneaza Banchetul.

18,324 RON

Raised:

1

Supporters:
128 Donations

Benefiting:: Taberele de Vara Inima de Copil

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

1,699 RON

Raised:

2

Supporters:
6 Donations

Fundraising pages

De ziua mea, dăruiește-mi zâmbetul unui copil!

Oameni frumoși, Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie. De 20 ani, în fiecare vară, începând cu 1 iuli

650 RON Target
200 RON Raised
4 Donations
30.769230769231% Complete

Ziua mea pentru fericirea lor!

Mă numesc  Olimpia, și m-am alăturat echipei Inimoșilor acum cinci ani. În 5 ani, alături de ei, am adunat comori în tolba de experiențe și

2,000 RON Target
350 RON Raised
3 Donations
17.5% Complete

Fără tocuri și paiete. Distracție, nu etichete!

Salutare! Suntem 61 de elevi, clasele 8 A și 8 B de la Colegiul National Vasile Alecsandri, și anul aceasta „donăm” banchetul pentru bucuria co

11,300 RON Target
18,324 RON Raised
128 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea :)

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,000 RON Target
1,624 RON Raised
5 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Dragilor, numele meu e Alexandra Gheorghe, sunt din Ploiesti si imi doresc foarte tare ca anul acesta, de ziua mea, sa ma ajutati sa fac bine. Pe 6 iu

500 RON Target
75 RON Raised
1 Donations
15% Complete